Tic-tac. Tic-tac. Auzi cum se scurg cliple? Cad unele dupa altele precum fulgii inocenti ai primei zi de iarna. Si nu lasa nimic in urma lor. Decat o atingere de gheata. Tic-tac. Tic-tac. Da, ele pleaca pe apa amintirilor si nu se mai intorc. Si totusi de ce ai de multe ori in viata senzatia de deja-vu? Este ea doar o stare menita sa iti aduca aminte de trecut sau are datoria de a-ti trezi anumite sentimente ce zac acolo, intr-un colt de suflet?
Pasesti pe cararea presarata de prezent cu cele mai frumoase clipe, insa atingerea de gheata a fulgilor de nea si a vantului ce te rascoleste pana in cele mai ascunse cotloane, te face sa eziti pentru cateva minute si sa privesti in urma ta cu toate ca tic-tac-ul se aude din ce in ce mai tare. Nu stii cum sa dai timpul inapoi si sa recuperezi fiecare moment in care inima iti sarea din piept. Acum nu mai e decat jar. Mult jar. Si ici pe 'colo cate un taciune usor aprins dar care e gata-gata sa se stinga si el. A reusit sa stinga totul cu atingerea lui de gheata. Este vorba doar de atingerea de gheata....
Uita-te in jurul tau. Mii de poze zac pe pamant si asteapta sa fie ridicate. Nu trebuie sa te opresti la una singura. Iar daca ti se intampla acest lucru timp de mai bine de un an de zile trebuie sa iti impui sa o rupi in milioane de bucatele, sa o distrugi, sa treci la urmatoarea. Nu merita. Nici macar sentimentul despre care aveai o parere atat de buna pana acum.
Si este vorba doar de atingerea de gheata....
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu